Una dintre tendințele anului 2024 în materie de nunți, a fost alegerea unei teme pentru nuntă, astfel mulți miri au fost inspirați de tema călătoriilor și au ales să o integreze în evenimentul lor, astfel au ales de la invitații de nuntă până la decor și mărturii pentru nuntă în tema călătoriilor. Dacă nunta ta este inspirată de tema călătoriilor și ești în căutarea unor mărturii inedite pentru invitați, ești în locul potrivit! Am pregătit o selecție de mărturii unice și accesibile, perfect adaptate la atmosfera de aventură a evenimentului tău.
Dar mai întâi să vedem ce sunt aceste mărturii pentru nuntă?
Mărturiile pentru nuntă sunt mici cadouri pe care mirii le oferă invitaților în ziua evenimentului, prin care mirii își exprimă mulțumirea pentru sprijinul primit de la cei dragi. În majoritatea cazurilor aceste mărturii sunt personalizate, realizate în tema nunții sau au în centru pasiunea mirilor.
Istoria mărturiilor pentru nuntă a început în urmă cu câteva secole, la curțile regale din Franța, unde invitații primeau mici cutiuțe din porțelan sau cristal, umplute cu zahăr sau bomboane. In Grecia, povestea lui Demophon a carui sotie s-a reincarnat intr-un pom cu migdale, i-a inspirat pe miri si acestia le ofereau invitatilor la nunta migdale, ca simbol al iubirii si al suisurilor si coborasurilor unei casnicii.
Astazi marturiile sunt tot mai diverse si acestea se adapteaza dorintelor si bugetului fiecarei nunti.
Anul 2024 a fost marcat de popularitatea invitațiilor de nuntă în formă de pașaport, motiv pentru care ne-am gândit că ar fi util să îți oferim câteva idei de mărturii în tema călătoriilor.
5 idei de mărturii pentru nuntă în tema călătoriilor:
1. Etichete personalizate pentru bagaje
Cu siguranță, mărturiile utile sunt cele mai apreciate! Pentru acei invitați care adoră să călătorească, etichetele personalizate pentru bagaje sunt o alegere excelentă. Acestea pot fi realizate din piele de calitate sau din materiale durabile, prezentând un design elegant. Fiecare etichetă poate fi gravată cu numele invitaților sau cu un mesaj special din partea voastră. Gândiți-vă la utilizarea unor culori și stiluri care se potrivesc cu tema nunții. Aceste etichete nu doar că sunt utile pentru a identifica bagajele, dar vor aduce și un zâmbet pe fețele invitaților de fiecare dată când pleacă în aventuri prin lume.
2. Mărturiile pentru nuntă semne de carte
Mărturiile de nuntă sub formă de semnele de carte reprezintă o alegere minunată pentru cei care iubesc lectura și explorarea. Acestea pot fi decorate cu ilustratii și motive din orașele celebre ale lumii, cum ar fi Parisul, New York-ul sau Tokyo. Fiecare semn de carte poate include o citare inspirațională despre călătorii sau despre dragoste, adăugând o notă personalizată. Aceste mărturii sunt nu doar accesibile, fiind niște mărturii pentru nuntă sub 3 lei, dar și utile, oferind invitaților un instrument practic pentru a-și marca paginile preferate din cărți. În plus, acestea vor adăuga o notă de eleganță și rafinament pe mese.
3. Mini busole
O mini busolă este un cadou simbolic și practic, ideal pentru aventurieri. Acest mic dispozitiv nu doar că va fi folosit atunci când se pierd printr-un oraș necunoscut, ci va deveni și un memento al aventurilor împărtășite. Poți alege dintre diferite stiluri, de la busole tradiționale până la variant breloc, fiecare având o poveste proprie. O busolă gravată cu o dată specială sau un mesaj semnificativ poate transforma acest cadou într-un adevărat talisman al norocului, amintindu-le invitaților de iubirea voastră și de lecțiile vieții.
4. Harta lumii razuibila
Harta lumii razuibila este un cadou interactiv care va atrage cu siguranță atenția invitaților. Aceasta le permite să își noteze călătoriile, razuind țările pe care le-au vizitat. O asemenea hartă poate deveni o piesă de decor unică în casa lor, îndemnându-i să își planifice următoarele aventuri. Personalizată cu un mesaj de mulțumire din partea mirilor sau cu data nunții, harta va oferi un sentiment de conectare între călătorii și evenimentul vostru special. În plus, este o alegere ecologică, care încurajează explorarea și curiozitatea. De asemenea, sunt ușor de găsit în magazinele de jucării și au un preț redus, fiind o opțiune în cazul în care cauți mărturii de nuntă ieftine.
5. Glob pamantesc decorativ
Un glob pământesc decorativ, fie el clasic sau modern, este o mărturie care va găsi rapid locul pe un raft sau pe biroul fiecărui invitat. Această piesă nu doar că este o decorațiune elegantă, dar simbolizează și explorarea, aventura și iubirea pentru călătorii. Poți opta pentru un glob din lemn, ceramică sau metal, iar personalizarea cu o inscripție frumoasă sau un mesaj legat de călătorii va face ca acest cadou să fie și mai special. Este o mărturie care va rămâne pe perioada îndelungată, aducând mereu aminte de ziua voastră specială.
Speram ca aceste idei te vor ajuta sa gasesti marturiile potrivite pentru nunta ta, iar daca ai si alte idei lasa-ne un comentariu.