Fonturi pentru invitații, potrivite oricărui gust
Descoperă modelele noastre și bucură-te de o invitație exact așa cum ți-o dorești.
Ai găsit pe site un model de invitație care îți place, dar te întrebi dacă poți schimba fontul, ca invitația să semene și mai mult cu voi? Răspunsul e simplu: da, poți. Mai jos găsești o listă de fonturi pentru invitații, pregătită de noi, din care să alegi varianta potrivită.
Știai că, de multe ori, tot design-ul unei invitații pornește de la forma scrisului? Alegerea potrivită a fontului poate transforma complet aspectul invitației tale — iată mai jos un exemplu de invitație creată doar cu ajutorul fonturilor.

De ce contează alegerea fontului potrivit
- Alege un font lizibil. Oricât de frumos arată un font, dacă invitații trebuie să se chinuie să citească data sau locația, și-a pierdut rostul.
- Poți combina două fonturi, dar recomandăm ca unul să fie handwriting (scris de mână), iar celălalt de tipar — vezi un exemplu aici.
- Nu folosi mai mult de două fonturi pe aceeași invitație — mai multe tind să creeze un aspect încărcat, nu unul elegant.
- Alege fontul în funcție de dimensiunea invitației. Un scris foarte gros sau foarte mare poate să nu încapă frumos pe invitațiile mici.
Unde mai găsești fonturi potrivite pentru invitații
Dacă nu ai găsit încă fontul potrivit în listele noastre, poți căuta pe Google Fonts — o resursă gratuită și ușor de folosit — sau direct în Canva, unde majoritatea fonturilor pentru invitații pe care le recomandăm sunt deja disponibile și pot fi folosite direct în editorul lor.
Un singur lucru de care să ții cont: nu toate fonturile pot fi descărcate sau folosite gratuit, mai ales dacă vrei să le folosești comercial sau în afara platformei unde le-ai găsit — verifică întotdeauna licența înainte de a le folosi în designul final.